Judecător Horaţius Dumbravă - în cadrul conferinţei de presă din data de 23 septembrie 2011
Îndrumarea către instituţia medierii, înfiinţată în urmă cu cinci ani, care poate degreva semnificativ sistemul şi poate scuti cetăţenii de cheltuieli, pierderea timpului şi enervări inutile. În plus, e de reţinut că în urma medierii se ajunge la o soluţie agreată de toate părţile. CSM are încheiat deja un protocol cu Consiliul Naţional al Medierii şi, în acelaşi timp, sprijină eforturile CNM privind posibile modificări la Noul Cod de Procedură civilă ce pot fi aduse prin legea de implementare ce se află azi pe masa Parlamentului.
Concluziile Raportului privind activitatea instanţelor de judecată în primul semestru al anului 2011
Raportul privind activitatea instanţelor în prima jumătate a anului 2011 oferă o imagine despre sistemul de justiţie, dar şi despre societatea românească. Un adult român din trei e implicat într-un proces în instanţă. De aici rezultă o foarte mare încărcare medie pe judecător.
În prima jumătate a acestui an numărul dosarelor a crescut cu 16%, iar numărul cauzelor soluţionate cu 17%. Cele mai multe cauze sunt la Judecătorii, aproape 1,25 milioane, iar dintre acestea 63% sunt cauze noi (procentul e acelaşi cu cel din 2010). Pe întreg sistemul au fost 780.922 dosare noi (faţă de 742.304 în aceeaşi perioadă a anului 2010).
Raportul pe care îl facem public astăzi ne oferă destule informaţii relevante.
Câteva din aceste date şi o minimă analiză a acestora:
- Datele conţinute în rapoartele prezentate reprezintă un bilanţ de etapă iar analiza statistică asupra activităţii instanţelor de judecată constată, în premieră, după mulţi ani, câteva aspecte cu accente ce pot fi considerate pozitive, pentru justiţia din România:
Perioada
|
Volum
activitate
(VA)
|
Nr. cauze
soluţionate
(S)
|
Rată de
soluţionare
(S/VA )%
|
Rată de
crestere a nr
de cauze
soluţionate (RS)
(Sn+1 /Sn)%
|
Rată de
creştere a
volum
de act. (RVA)
(Vn+1/Vn)%
|
Sem I 2007
|
1.210.020
|
803.218
|
66,4%
|
|
|
Sem I 2008
|
1.280.256
|
811.631
|
63,4%
|
1%
|
5.8%
|
Sem I 2009
|
1.470.940
|
925.785
|
63%
|
14%
|
14.9%
|
Sem I 2010
|
1.803.662
|
1.112.128
|
61,6%
|
20,1%
|
22,6%
|
Sem I 2011
|
2.084.409
|
1.296.683
|
62,2%
|
16,6%
|
15,5%
|
A. Deşi volumul de activitate s-a situat în primele 6 luni 2011 la valoarea de 2.084.409 cauze, comparativ cu numai 1.803.662 în aceeaşi perioadă a anului anterior, rata de creştere a acestuia (16%) s-a situat sub rata de creştere înregistrată în aceeaşi perioadă a anului anterior (22,6%). Este pentru prima dată din anul 2007, când se înregistrează o rată de creştere inferioară celei aferente aceleaşi perioade din anul precedent. Aceasta înseamnă că avalanşa de noi cauze, declanşată în anul 2008, dă semne de regres şi poate fi un prilej favorabil instanţelor din România pentru a soluţiona, dacă acest factor extern se va menţine cel puţin la aceeaşi rată de creştere şi în semestrul II, un procent ridicat din cauzele aflate pe rol. Optimismul nostru este legat, în primul rând, de faptul că la nivelul judecătoriilor – prime instanţe pentru majoritatea tipurilor de cauze - al căror volum de activitate reprezintă cca. 60% din volumul total de activitate (pe toate instanţele din România) - s-a înregistrat în primul semestru al anului 2011, cea mai mică rată de creştere a volumului de activitate (6,4% faţă de media naţională de 15,5%)
B. Tot pozitiv este şi semnalul dat de valoarea ratei de soluţionare, care de asemenea este în creştere, pentru prima dată din 2008, încoace (62,2%). În acest caz, trebuie subliniat efortul deosebit al instanţelor şi mobilizarea exemplară a judecătorilor, personalului auxiliar de a face faţă creşterilor continue a numărului de cauze şi de a soluţiona cât mai multe din aceste cauze; iar asta, frecvent, sub presiunea lipsei de personal, a sălilor de şedinţă, a resurselor materiale.
C. Pe diferite niveluri ale instanţelor (judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) se pot desprinde câteva observaţii generale:
i) Judecătoriile lucrează cel mai eficient, din perspectivă cantitativă – ţinând cont totuşi că la
aceste instanţe dosarele au un grad de complexitate mai mic decât la celelalte (în primele şase luni din anii 2009, 2010 şi 2011 s-au înregistrat rate ale creşterii numărului de cauze soluţionate mai mari decât ratele de creştere a volumului de activitate). Există 17 judecătorii cu un volum de activitate de peste 20.000 de cauze (considerat excesiv de mare), 4 dintre ele având chiar un volum de peste 40.000 de cauze în primele şase luni ale acestui an. În acelaşi timp, există 12 instanţe cu mai puţin de 1.000 de cauze în primele şase luni ale acestui an. Nu avem încă, din păcate, o situaţie a numărului de hotărâri atacate, a celor menţinute în atac etc.;
ii) La nivelul tribunalelor am observat, comparând cifrele din raport, o eficienţă foarte redusă în anii trecuţi şi unele semne încurajatoare la finalul primelor şase luni ale acestui an, când rata de creştere a numărului de cauze soluţionate o depăşeşte, e drept, cu foarte puţin, pe cea de creştere a volumului de activitate;
iii) La nivelul curţilor de apel creşterea volumului de activitate e de 70% faţă de semestrul I al
anului 2007. Curtea de Apel Bucureşti a re 39.146 cauze de soluţionat, în timp ce Curtea de
Apel Bacău are doar 4.613 cauze. În fine, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat 23.083
cauze, în vreme ce Curtea de Apel Târgu Mureş doar 2.894 cauze. Cel mai bun procent de
soluţionare îl are Curtea de Apel Piteşti (82%). La nivelul Curţilor de Apel, după un an 2010
în care s-a înregistrat, în primele şase luni, o rată de creştere negativă a numărului de cauze
soluţionate, în perioada corespunzătoare a acestui an e cea mai mare rată de creştere a
numărului de cauze soluţionate (47,2%), deşi e şi cea mai mare rată de creştere a volumului
de activitate (40,9%);
iv) La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constată o creştere a volumului de activitate faţă de
anul 2010. Cele mai multe cauze pe rol au fost înregistrate la Secţia Civilă (44%).
· Acesta este tabloul general dat de totalul cifrelor înregistrate la toate instanţele din ţară. Dacă particularizăm pe fiecare instanţă , rezultă situaţii diferite, de la caz la caz, care pot scoate în evidenţă efectele lipsei de personal, a pensionărilor masive din 2008, a diferenţelor majore între creşterile volumului de activitate de la o instanţă la alta sau între numărul de cauze soluţionate şi, implicit, între calitatea activităţii instanţelor.
· Nu vom particulariza acest tip de analiză pe tipuri de instanţe sau pe fiecare instanţă în parte, acestea pot fi însă identificate din raportul statistic pus la dispoziţie şi publicat pe site-ul CSM; s-ar putea sa avem surprize si să descoperim că unele dintre acestea, fără un motiv justificat, legat de schema de personal sau de afluxul mare de cereri de chemare in judecată, să nu îşi fi condus activităţile de judecată în termeni de celeritate, sub umbrela generoasă a trendului general de creştere explozivă a numărului de cauze intrate de la an la an. O astfel de analiză sperăm, însă, să o putem face la începutul lunii octombrie când vom avea raportul Inspecţiei Judiciare privind situaţia cauzelor mai vechi de 1 an, la nivelul fiecărei instanţe din România, de la data înregistrării dosarelor pe rolul instanţelor – cauza Tyssen e relevantă în acest sens: 27 de ani pe rolul instanţelor.
· Desigur că nu putem conta exclusiv pe un factor extern sistemului în aducerea sau inducerea unei normalităţi funcţionale şi temporale a actului de justiţie. Cu toţii ne dorim ca societatea sa se stabilizeze, criza economică să se estompeze şi să nu mai producă efecte nefaste, legislaţia să fie una coerentă şi completă pentru a limita practica neunitară pe care o constatăm la nivelul instanţelor din România, pentru a asigura acea atât de necesară predictibilitate a hotărârii judecătoreşti şi pentru a face dreptate în timp rezonabil E un drum anevoios care implică resorturi externe şi interne, voinţă politică, implicare şi responsabilitate, atât din partea statului, prin cele trei puteri ale sale, cât şi din partea cetăţeanului, a societăţii.
· În primul semestru al anului acesta, la nivelul judecătoriilor au fost înregistrate peste 100.000 de plângeri administrative legate de sancţiunile administrative pe Codul Rutier şi peste 30.000 de contestaţii pe taxa de rovignetă (din datele CNADR) . Pentru un judecător, fiecare dintre acestea înseamnă dosar nou, termene, şedinţă de judecată, părţi, studiu dosar, dispunere de măsuri procedurale, redactare minute, soluţii, motivări, adică muncă, concentrare, timp. Pentru persoana care a contestat măsura suspendării carnetului de conducere, de exemplu, înseamnă, de regulă, o amânare a acestei măsuri timp de 4-5 luni, poate şi un an, până când soluţia instanţei confirmă, de cele mai multe ori, corectitudinea şi legalitatea măsurii luate de agentul de circulaţie. Câţi dintre cei ce înregistrează la judecătorie cererea de judecată pentru a obţine un certificat de grefă care să ateste că au contestat sancţiunea şi cu care apoi aleargă la poliție să își revendice carnetul de conducere au ferma convingere că au fost subiectul unei măsuri abuzive sau nelegale? Unde începe și unde se sfârșește responsabilitatea celui care este sancţionat contravenţional, mai ales că numărul de respingeri ale plângerilor contravenţionale este cu mult mai mare decât cel de admitere al acestora?
· În raport cu acelaşi interval din anul 2010, în primul semestru din 2011, numărul cauzelor din materia litigiilor de muncă a crescut cu aproximativ 90.000 de dosare (în materia contenciosului administrativ cu aproximativ 75.000 de dosare iar în materia insolvenţei cu peste 40.000 de cauze). Sunt cifre care arată dimensiunea şi impactul crizei economice şi sociale asupra societăţii româneşti, impact ce se reflectă în creşterea foarte mare a numărului de dosare cu aceste speţe pe rolul instanţelor.
· În ceea ce priveşte numărul cauzelor penale de soluţionat, ca urmare a efectelor Legii 202/2010, acesta a scăzut cu aproximativ 10.000 de cauze la tribunale, comparativ cu primul semestru 2011. Deşi nesemnificativ, în raport cu volumul total de cauze pe primele 6 luni, totuşi se poate spune că în ce priveşte tribunalele şi încărcătura foarte mare de dosare la acest nivel ierarhic, a fost o măsură legislativă binevenită; însă, corelativ, curţile de apel intempestiv au avut o creştere a cauzelor penale în condiţiile aceloraşi scheme de personal, motiv pentru care acestea din urmă au fost puse într-o oarecare dificultate – este necesar, totuşi, ca înainte de a adopta astfel de legi care privesc schimbări bruşte de competenţă să existe studii de impact pentru evitarea eventualelor bulversări ale sistemului care nu sunt benefice nici pentru sistem, nici pentru justiţiabil.
Suntem direct interesaţi, atât magistraţii, cât şi justiţiabilii, de creşterea calităţii şi eficienţei actului de justiţie. În acest scop, dincolo de redistribuirea posturilor, de desfiinţare de instanţe cu activitate nesemnificativă, schimbarea modului de arondare a instanţelor, continua perfecţionare a magistraţilor, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru ş.a.m.d., considerăm că este foarte important ca justiţiabilul, cetăţeanul, să fie cât mai bine informat în legătură cu tot ceea ce implică actul de justiţie. Altfel spus, nivelul de educaţie juridică a opiniei publice. În acest fel, justiţiabilul poate decide în cunoştinţă de cauză dacă problemele sale trebuie şi pot fi rezolvate în instanţă.
Devine astfel foarte important ce se întâmplă înainte ca simplul cetăţean să devină justiţiabil.
Pot fi identificate câteva măsuri alternative, cu impact imediat:
- O soluţie ar fi înfiinţarea unor birouri de asistenţă judiciară gratuită la nivelul fiecărei instanţe, în cadrul cărora cetăţenii să-şi poată expune problema şi să afle dacă au un caz şi cam ce implică asta. Aceste birouri ar fi servite de avocaţii din oficiu. Sigur, trebuie văzut cum ar putea fi acoperite astfel de costuri, dacă nu cumva statul ar trebui să se implice prin alocarea unor sume din bugetul de stat pentru astfel de costuri care, oricum, în timp, sunt convins că sumele vor fi recuperate prin posibila reducere a numărului de cauze pe rolul instanţelor (costurile pentru un dosar ce se soluţionează sunt evident mai mari decât cele legate de o minimă consultaţie). Aici trebuie spus că avem o foarte bună colaborare cu Uniunea Naţională a Barourilor, cu care de altfel avem şi un Protocol încheiat, şi în mod cert vom avea discuţii comune pe acest subiect în viitorul apropiat.
- Afişarea, la fiecare instanţă, a unor informaţii statistice de interes pentru cetăţeni, de genul: număr de cauze într-un interval dat, după natura acestora; durata medie până la primul termen; durata medie dintre două termene; durata media a procesului (în funcţie de natura lui) ş.a.m.d. În acest fel, cetăţeanul va avea acces, pentru prima oară, la acest tip de informaţii. La începutul anului viitor, instanţele vor putea afişa informaţii relevante legate de durata până la primul termen, pentru fiecare tip de cauză. Pe măsură ce se vor aduna suficiente date pentru o statistică relevantă, pot fi adăugate alte informaţii.
- Îndrumarea către instituţia medierii, înfiinţată în urmă cu cinci ani, care poate degreva semnificativ sistemul şi poate scuti cetăţenii de cheltuieli, pierderea timpului şi enervări inutile. În plus, e de reţinut că în urma medierii se ajunge la o soluţie agreată de toate părţile. CSM are încheiat deja un protocol cu Consiliul Naţional al Medierii şi, în acelaşi timp, sprijină eforturile CNM privind posibile modificări la Noul Cod de Procedură civilă ce pot fi aduse prin legea de implementare ce se află azi pe masa Parlamentului.
- Reorganizarea instanţelor prin desfiinţarea instanţelor mici şi cu încărcătură mică de dosare pe fiecare judecător şi relocarea posturilor la instanţele foarte încărcate.
- Echilibrarea schemelor de personal, atât prin mărirea schemelor de personal, dar şi prin redistribuirea posturilor de judecători şi personal auxiliar de la instanţele cu încărcătură mică pe judecător/personal auxiliar la instanţele foarte încărcate.
- Necesitatea unificării practicii judiciare ca metodă de reducere la un anumit tip de cauze ce se multiplică inevitabil (litigii de muncă pe salarii şi pensii; taxe de poluare etc.), dar şi prin intrarea în vigoare a noilor coduri de procedură ce prevăd instituţia „întrebării preliminare”, instituţie ce ar putea reduce practicile neunitare.
