(adoptata de Comitetul Ministrilor in 15 septembrie 199 la 679-a reuniune a delagatiilor ministrilor)
Comitetul Miniştrilor, în virtutea art.15.b. din Statutul Consiliului Europei,
Observând că statele membre tind din ce în ce mai mult să recurgă la mediere în materie penală, ca opţiune flexibilă şi cuprinzătoare, axată pe rezolvarea problemei şi pe implicarea părţilor, în completarea sau ca alternativă a procedurii penale tradiţionale;
Considerând că e necesar a permite o participare personală activă a victimei, a infractorului şi a tuturor celor care sunt priviţi ca părţi, dar şi implicarea comunităţii în procedura penală;
Recunoscând interesul legitim al victimelor de a li se face auzită vocea în ceea ce priveşte consecinţele victimizării lor, de a comunica cu infractorii şi de a obţine scuze şi reparaţii;
Considerând că este important a întări inculpaţilor sentimentul responsabilităţii şi de a oferi acestora ocazii concrete de a se îndrepta, ceea ce ar facilita reinserţia şi reabilitarea;
Recunoscând că medierea poate să contribuie la conştientizarea rolului important pe care individul şi comunitatea îl au în generarea şi instrumentarea infracţiunilor şi în rezolvarea conflictelor legate de acestea, precum şi la ceea ce justiţia penală aspiră, adică la rezultate mai constructive şi mai puţin represive;
Recunoscând că medierea presupune abilităţi particulare şi cere coduri de practică şi pregătire acreditată;
Considerând importanţa potenţialei contribuţii a organismelor non-guvernamentale şi a comunităţilor locale în medierea în materie penală şi necesitatea de a se conjuga eforturile iniţiativelor publice şi private,
Luând în considerare exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
În spiritul Convenţiei europene privind exercitarea drepturilor copiilor ca şi Recomandările nr. (85) 11 asupra poziţiei victimei în dreptul penal şi procedura penală, nr. (87) 18 privind simplificarea justiţiei penale, nr. (87) 21 asupra asistenţei victimelor şi a prevenirii victimizării, nr. (87) 20 privind reacţiile sociale faţă de delicvenţă juvenilă, nr. (88) 6 privind reacţiile sociale faţă de comportamentul infracţional al tinerilor proveniţi din familiile emigrante, nr. (92) 16 privind reglementările europene asupra sancţiunilor şi măsurilor aplicate în comunitate, nr. (95) 12 privind administrarea justiţiei penale şi nr. (98) 1 privind medierea familială;
Recomandă guvernelor statelor membre să ia în considerare principiile enunţate în anexa prezentei Recomandări, atunci când statele vor dezvolta medierea în materie penală şi să dea acestui text cea mai largă aplicare posibilă.
Anexă la Recomandarea nr. (99) 19
I. Definiţie
Prezentele principii directoare se aplică în toate situaţiile, permiţând victimei şi infractorului să participe activ, dacă aceştia îşi dau consimţământul, la soluţionarea dificultăţilor rezultate din infracţiune cu ajutorul unui terţ independent (mediator).
II. Principii generale
1. Medierea în materie penală nu ar trebui să intervină decât dacă părţile îşi dau acordul în mod liber. Părţile ar trebui, în plus, să aibă posibilitatea de a reveni asupra consimţământului în orice moment pe parcursul medierii.
2. Discuţiile privitoare la mediere sunt confidenţiale şi nu pot să fie utilizate ulterior, fără acordul părţilor.
3. Medierea în materie penală ar trebui să fie un serviciu disponibil în mod general.
4. Medierea în materie penală ar trebuie să fie posibilă în toate fazele procedurii pe care le parcurge justiţia penală.
5. Serviciile de mediere ar trebui să aibă o autonomie suficientă în cadrul sistemului de justiţie penală.
III. Fundamentul juridic
6. Legislaţia ar trebui să faciliteze medierea în materie penală.
7. Ar trebui să fie stabilite nişte principii directoare privind recurgerea la mediere în materie penală. Principiile ar trebui să se refere la condiţiile de trimitere a cauzelor la serviciile de mediere şi la instrumentarea cauzelor ulterior medierii.
8. Procedura medierii ar trebui să fie conformă garanţiilor fundamentale; în particular, părţile ar trebui să aibă dreptul la asistenţă judiciară şi, când e cazul, să aibă dreptul la traducător/interpret. Minorii ar trebui, în plus, să aibă dreptul la asistenţă parentală.
IV. Funcţionarea justiţiei penale în relaţie cu medierea
9. Decizia de a trimite un caz penal spre mediere, ca şi evaluarea rezultatului procedurii de mediere ar trebui să fie de competenţa exclusivă a autorităţilor judiciare.
10. Înainte de acceptarea medierii, părţile ar trebui să fie pe deplin informate în legătură cu drepturile lor, cu natura procedurii de mediere şi în legătură cu posibilele consecinţe ale deciziei lor.
11. Nici victima, nici infractorul nu ar trebui să fie determinaţi prin mijloace incorecte să accepte medierea.
12. Pentru minorii care participă la procedura de mediere în materie penală ar trebui să existe o reglementare specială şi garanţii legale.
13. Medierea nu ar trebui să fie urmată dacă una dintre părţile principale nu este capabilă să înţeleagă scopul procedurii.
14. Punctul de plecare în mediere ar trebui să fie, în principiu, recunoaşterea de către cele două părţi a faptelor principale ale cauzei. Participarea la mediere nu ar trebui să fie utilizată ca o probă în dovedirea vinovăţiei în procedurile judiciare ulterioare.
15. Aspecte privind anumiţi factori precum vârsta, maturitatea sau capacitatea intelectuală a părţilor, ar trebui să fie luate în considerare înainte de a se decide să se recurgă la mediere.
16. Decizia de a supune medierii o cauză penală, ar trebui să fie însoţită de un termen limită rezonabil, în cadrul căruia autorităţile judiciare competente ar trebui să fie informate de stadiul procedurii de mediere.
17. Soluţiile date în funcţie de rezultatele medierii ar trebui să aibă acelaşi statut precum deciziile sau hotărârile judecătoreşti şi ar trebui să interzică urmărirea penală pentru aceleaşi fapte (ne bis in idem).
18. Atunci când cazul este retrimis autorităţilor judiciare fără să se ajungă la un acord între părţi sau după ce părţile nu au reuşit să pună în aplicare acordul, decizia asupra modului în care urmează a se proceda trebuie luată fără amânare.
V. Funcţionarea medierii
V1. Norme
19. Serviciile de mediere ar trebui să fie guvernate de norme recunoscute.
20. Serviciile de mediere ar trebui să beneficieze de o autonomie suficientă pentru a-şi îndeplini funcţiile ce le revin. Trebuie dezvoltate norme de competenţă şi reguli de etică, ca şi o procedură de selectare, de formare şi de apreciere a mediatorilor.
21. Serviciile de mediere ar trebui să fie plasate sub supravegherea unui organ competent.
V2. Calificarea şi formarea mediatorilor
22. Mediatorii ar trebui să fie recrutaţi din toate sectoarele societăţii şi să posede în general o bună înţelegere a culturilor şi comunităţilor locale.
23. Mediatorii ar trebui să fie capabili să facă dovada unei judecaţi sănătoase şi a unor calităţi interpersonale necesare exerciţiului funcţiei lor.
24. Mediatorii ar trebui să primească o formare iniţială înainte de a fi numiţi în funcţie, precum şi o formare continuă pe parcursul activităţii lor. Formarea lor ar trebui să privească asigurarea unui nivel de competenţă ridicat, ţinând cont de aptitudinile de a soluţiona conflictele, de exigenţele specifice pe care le implică munca cu victimele şi infractorii, de cunoştinţele de bază ale sistemului judiciar penal.
V3. Instrumentarea cazurilor individuale
25. Înainte de a începe să se ocupe de un caz, mediatorul ar trebui să fie informat de toate faptele pertinente şi ar trebui să primească toate documentele necesare de la autorităţile judiciare competente.
26. Medierea ar trebui să se desfăşoare de o manieră imparţială, bazată pe faptele cauzei şi pe nevoile şi dorinţele părţilor. Mediatorul ar trebui să respecte întotdeauna demnitatea părţilor şi să vegheze ca părţile să se trateze cu respect reciproc.
27. Mediatorul are sarcina de a asigura un mediu sigur şi confortabil pentru mediere. Mediatorul ar trebui să fie sensibil la vulnerabilitatea părţilor.
28. Medierea ar trebui să fie condusă eficient, dar într-un ritm acceptabil pentru părţi.
29. Medierea ar trebui să se facă cu uşile închise (in camera).
30. Respectând principiul confidenţialităţii, mediatorul ar trebui să sesizeze autorităţile competente sau persoanele vizate cu toate informaţiile privind iminenţa unei infracţiuni grave, despre care el ar putea lua cunoştinţă în timpul medierii.
V4. Rezultatul medierii
31. Înţelegerea părţilor ar trebui să fie finalizată în mod voluntar de către părţi. Acordurile nu ar trebui să conţină decât nişte obligaţii rezonabile şi proporţionale.
32. Mediatorul ar trebui să raporteze autorităţilor judiciare[7] măsurile luate şi rezultatul medierii. Raportul mediatorului nu ar trebui să destăinuiască conţinutul şedinţei de mediere, nici să exprime aprecieri cu privire la comportamentul părţilor în timpul medierii.
VI. Evoluţia medierii
33. Ar trebui să aibă loc consultări regulate între autorităţile judiciare penale şi serviciile de mediere în vederea dezvoltării colaborării lor.
34. Guvernele statelor membre ar trebui să promoveze cercetarea şi evaluarea medierii în materie penală.
Comitetul Miniştrilor, în virtutea art.15.b. din Statutul Consiliului Europei,
Observând că statele membre tind din ce în ce mai mult să recurgă la mediere în materie penală, ca opţiune flexibilă şi cuprinzătoare, axată pe rezolvarea problemei şi pe implicarea părţilor, în completarea sau ca alternativă a procedurii penale tradiţionale;
Considerând că e necesar a permite o participare personală activă a victimei, a infractorului şi a tuturor celor care sunt priviţi ca părţi, dar şi implicarea comunităţii în procedura penală;
Recunoscând interesul legitim al victimelor de a li se face auzită vocea în ceea ce priveşte consecinţele victimizării lor, de a comunica cu infractorii şi de a obţine scuze şi reparaţii;
Considerând că este important a întări inculpaţilor sentimentul responsabilităţii şi de a oferi acestora ocazii concrete de a se îndrepta, ceea ce ar facilita reinserţia şi reabilitarea;
Recunoscând că medierea poate să contribuie la conştientizarea rolului important pe care individul şi comunitatea îl au în generarea şi instrumentarea infracţiunilor şi în rezolvarea conflictelor legate de acestea, precum şi la ceea ce justiţia penală aspiră, adică la rezultate mai constructive şi mai puţin represive;
Recunoscând că medierea presupune abilităţi particulare şi cere coduri de practică şi pregătire acreditată;
Considerând importanţa potenţialei contribuţii a organismelor non-guvernamentale şi a comunităţilor locale în medierea în materie penală şi necesitatea de a se conjuga eforturile iniţiativelor publice şi private,
Luând în considerare exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
În spiritul Convenţiei europene privind exercitarea drepturilor copiilor ca şi Recomandările nr. (85) 11 asupra poziţiei victimei în dreptul penal şi procedura penală, nr. (87) 18 privind simplificarea justiţiei penale, nr. (87) 21 asupra asistenţei victimelor şi a prevenirii victimizării, nr. (87) 20 privind reacţiile sociale faţă de delicvenţă juvenilă, nr. (88) 6 privind reacţiile sociale faţă de comportamentul infracţional al tinerilor proveniţi din familiile emigrante, nr. (92) 16 privind reglementările europene asupra sancţiunilor şi măsurilor aplicate în comunitate, nr. (95) 12 privind administrarea justiţiei penale şi nr. (98) 1 privind medierea familială;
Recomandă guvernelor statelor membre să ia în considerare principiile enunţate în anexa prezentei Recomandări, atunci când statele vor dezvolta medierea în materie penală şi să dea acestui text cea mai largă aplicare posibilă.
Anexă la Recomandarea nr. (99) 19
I. Definiţie
Prezentele principii directoare se aplică în toate situaţiile, permiţând victimei şi infractorului să participe activ, dacă aceştia îşi dau consimţământul, la soluţionarea dificultăţilor rezultate din infracţiune cu ajutorul unui terţ independent (mediator).
II. Principii generale
1. Medierea în materie penală nu ar trebui să intervină decât dacă părţile îşi dau acordul în mod liber. Părţile ar trebui, în plus, să aibă posibilitatea de a reveni asupra consimţământului în orice moment pe parcursul medierii.
2. Discuţiile privitoare la mediere sunt confidenţiale şi nu pot să fie utilizate ulterior, fără acordul părţilor.
3. Medierea în materie penală ar trebui să fie un serviciu disponibil în mod general.
4. Medierea în materie penală ar trebuie să fie posibilă în toate fazele procedurii pe care le parcurge justiţia penală.
5. Serviciile de mediere ar trebui să aibă o autonomie suficientă în cadrul sistemului de justiţie penală.
III. Fundamentul juridic
6. Legislaţia ar trebui să faciliteze medierea în materie penală.
7. Ar trebui să fie stabilite nişte principii directoare privind recurgerea la mediere în materie penală. Principiile ar trebui să se refere la condiţiile de trimitere a cauzelor la serviciile de mediere şi la instrumentarea cauzelor ulterior medierii.
8. Procedura medierii ar trebui să fie conformă garanţiilor fundamentale; în particular, părţile ar trebui să aibă dreptul la asistenţă judiciară şi, când e cazul, să aibă dreptul la traducător/interpret. Minorii ar trebui, în plus, să aibă dreptul la asistenţă parentală.
IV. Funcţionarea justiţiei penale în relaţie cu medierea
9. Decizia de a trimite un caz penal spre mediere, ca şi evaluarea rezultatului procedurii de mediere ar trebui să fie de competenţa exclusivă a autorităţilor judiciare.
10. Înainte de acceptarea medierii, părţile ar trebui să fie pe deplin informate în legătură cu drepturile lor, cu natura procedurii de mediere şi în legătură cu posibilele consecinţe ale deciziei lor.
11. Nici victima, nici infractorul nu ar trebui să fie determinaţi prin mijloace incorecte să accepte medierea.
12. Pentru minorii care participă la procedura de mediere în materie penală ar trebui să existe o reglementare specială şi garanţii legale.
13. Medierea nu ar trebui să fie urmată dacă una dintre părţile principale nu este capabilă să înţeleagă scopul procedurii.
14. Punctul de plecare în mediere ar trebui să fie, în principiu, recunoaşterea de către cele două părţi a faptelor principale ale cauzei. Participarea la mediere nu ar trebui să fie utilizată ca o probă în dovedirea vinovăţiei în procedurile judiciare ulterioare.
15. Aspecte privind anumiţi factori precum vârsta, maturitatea sau capacitatea intelectuală a părţilor, ar trebui să fie luate în considerare înainte de a se decide să se recurgă la mediere.
16. Decizia de a supune medierii o cauză penală, ar trebui să fie însoţită de un termen limită rezonabil, în cadrul căruia autorităţile judiciare competente ar trebui să fie informate de stadiul procedurii de mediere.
17. Soluţiile date în funcţie de rezultatele medierii ar trebui să aibă acelaşi statut precum deciziile sau hotărârile judecătoreşti şi ar trebui să interzică urmărirea penală pentru aceleaşi fapte (ne bis in idem).
18. Atunci când cazul este retrimis autorităţilor judiciare fără să se ajungă la un acord între părţi sau după ce părţile nu au reuşit să pună în aplicare acordul, decizia asupra modului în care urmează a se proceda trebuie luată fără amânare.
V. Funcţionarea medierii
V1. Norme
19. Serviciile de mediere ar trebui să fie guvernate de norme recunoscute.
20. Serviciile de mediere ar trebui să beneficieze de o autonomie suficientă pentru a-şi îndeplini funcţiile ce le revin. Trebuie dezvoltate norme de competenţă şi reguli de etică, ca şi o procedură de selectare, de formare şi de apreciere a mediatorilor.
21. Serviciile de mediere ar trebui să fie plasate sub supravegherea unui organ competent.
V2. Calificarea şi formarea mediatorilor
22. Mediatorii ar trebui să fie recrutaţi din toate sectoarele societăţii şi să posede în general o bună înţelegere a culturilor şi comunităţilor locale.
23. Mediatorii ar trebui să fie capabili să facă dovada unei judecaţi sănătoase şi a unor calităţi interpersonale necesare exerciţiului funcţiei lor.
24. Mediatorii ar trebui să primească o formare iniţială înainte de a fi numiţi în funcţie, precum şi o formare continuă pe parcursul activităţii lor. Formarea lor ar trebui să privească asigurarea unui nivel de competenţă ridicat, ţinând cont de aptitudinile de a soluţiona conflictele, de exigenţele specifice pe care le implică munca cu victimele şi infractorii, de cunoştinţele de bază ale sistemului judiciar penal.
V3. Instrumentarea cazurilor individuale
25. Înainte de a începe să se ocupe de un caz, mediatorul ar trebui să fie informat de toate faptele pertinente şi ar trebui să primească toate documentele necesare de la autorităţile judiciare competente.
26. Medierea ar trebui să se desfăşoare de o manieră imparţială, bazată pe faptele cauzei şi pe nevoile şi dorinţele părţilor. Mediatorul ar trebui să respecte întotdeauna demnitatea părţilor şi să vegheze ca părţile să se trateze cu respect reciproc.
27. Mediatorul are sarcina de a asigura un mediu sigur şi confortabil pentru mediere. Mediatorul ar trebui să fie sensibil la vulnerabilitatea părţilor.
28. Medierea ar trebui să fie condusă eficient, dar într-un ritm acceptabil pentru părţi.
29. Medierea ar trebui să se facă cu uşile închise (in camera).
30. Respectând principiul confidenţialităţii, mediatorul ar trebui să sesizeze autorităţile competente sau persoanele vizate cu toate informaţiile privind iminenţa unei infracţiuni grave, despre care el ar putea lua cunoştinţă în timpul medierii.
V4. Rezultatul medierii
31. Înţelegerea părţilor ar trebui să fie finalizată în mod voluntar de către părţi. Acordurile nu ar trebui să conţină decât nişte obligaţii rezonabile şi proporţionale.
32. Mediatorul ar trebui să raporteze autorităţilor judiciare[7] măsurile luate şi rezultatul medierii. Raportul mediatorului nu ar trebui să destăinuiască conţinutul şedinţei de mediere, nici să exprime aprecieri cu privire la comportamentul părţilor în timpul medierii.
VI. Evoluţia medierii
33. Ar trebui să aibă loc consultări regulate între autorităţile judiciare penale şi serviciile de mediere în vederea dezvoltării colaborării lor.
34. Guvernele statelor membre ar trebui să promoveze cercetarea şi evaluarea medierii în materie penală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu